Timisoara - Cladirile istorice din Cartierul Cetate
2010-05-21 14:00:07
Clădirile istorice din Cartierul Cetate
21.05.2010
De la începutul lunii mai 2010, Poliţia Comunitară desfăşoară o acţiune amplă de identificare a intervenţiilor neconforme la arhitectura clădirilor clasate ca monumente istorice. În zona centrală a municipiului Timişoara, au fost verificate 218 imobile, unde s-au constatat 101 intervenţii nelegale, în principal prin înlocuirea ferestrelor şi uşilor din lemn cu tâmplărie din plastic, modificări ale vitrinelor sau a mansardelor, dar şi lucrări neautorizate în desfăşurare.
Poliţiştii comunitari au întocmit note de constatare fiecărui imobil unde există astfel de nereguli şi au executat planşe foto, acestea fiind înaintate Direcţiei de Urbanism a Primăriei Municipiului Timişoara spre soluţionare.
Periodic, opinia publică va fi informată cu privire la constatările efectuate, iar la finalizare se vor face publice măsurile legale luate. Verificări de acest fel vor continua în cartierul Fabric.
Agent asistent, Poliţia Comunitară Timişoara
Nicoleta POPA





