Timisoara - Inceperea implementarii proiectului “Reabilitarea spatiilor publice din centrul istoric al Municipiului Timisoara”, cod SMIS 31507
2012-01-10 16:00:01
Primarul Municipiului Timişoara a semnat, la data de 29.12.2011, contractul de finanţare nerambursabilă nr.2748 pentru proiectul “REABILITAREA SPAŢIILOR PUBLICE DIN CENTRUL ISTORIC AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA”, elaborat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, sub-domeniul „Poli de creştere” .
VALOAREA PROIECTULUI este de 53.005.711,38 lei la care se adaugă TVA (12.582.466,32 lei) şi urmează a fi implementat pe o perioadă de 39 luni, începând cu data de 30.12.2011. Data estimată pentru începerea lucrărilor de execuţie este iunie 2012 şi urmează a fi realizate pe o perioadă de 32 de luni până estimativ luna decembrie 2014.
Din valoarea totală a proiectului de 65.588.177,70 LEI:
- contribuţia eligibilă UE: 42.013.145,55 lei
- contribuţie eligibilă stat: 9.228.774.35 lei
-
contribuţia Municipiului Timişoara este de 1.936.120,60 lei (aprox. 3%) din care:
- 1.045.753,47 lei eligibilă
- 718.038,01 lei neeligibil
- 172.329,12 lei TVA neeligibil
- TVA eligibileste de 12.410.137,20 lei
4 pieţe, ce vor fi reabilitate şi modernizate integral:
- Piaţa Unirii- S – 16.550 mp, reabilitată integral
- Piaţa Libertăţii– S – 12.000 mp, reabilitată integral
- Piaţa Sfântu GheorgheS – 2.645 mp, – reabilitată integral
- Piaţa Ţarcului– S – 1.695 mp, reabilitată integral
1. Sergent Constantin Muşat – S - 737 mp, reabilitată integral
2. Vasile Alecsandri– S – 1.843 mp, reabilitată pe tronsonul înte Piaţa Unirii şi Piaţa Libertăţii
3. Lucian Blaga– S – 1.706 mp, reabilitată pe tronsonul între Piaţa Libertăţii şi Piaţa Huniade
4. Florimund Mercy– S – 1.414 mp, reabilitată integral
5. Francesco Grisselini– S – 643 mp, reabilitată integral
6. strada Fără Nume– S – 260 mp, reabilitată integral
7. Radu Negru– S – 448 mp, reabilitată integral
8. Eugeniu de Savoya– S – 5.198 mp, reabilitată integral
9. General Praporgescu– S – 413 mp, reabilitată integral
10.Enrico Carusso– S – 371 mp, reabilitată integral
OBIECTIVUL GENERAL AL PROIECTULUI este: reabilitarea şi modernizarea infrastructurii şi a spaţiilor publice din centrul istoric al oraşului – situl urban cartierul Cetatea Timişoara – parte a patrimoniului cultural istoric de valoare naţională şi universală, în vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor urbane şi a atractivităţii Polului de Creştere Timişoara, având ca efect stimularea dezvoltării socio-economice durabile şi creşterea calităţii vieţii cetăţenilor.
OBIECTIVELE SPECIFICE ALE PROIECTULUI vizează:
● îmbunătăţirea mobilităţii populaţiei
● îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor şi creşterea gradului de confort
● valorificarea patrimoniului arhitectural istoric
În acest sens vor fi efectuate lucrări de:
- reabilitarea infrastructurii rutiereşi reorganizare a traficului în spaţiile publice din centrul istoric al Municipiului Timişoara;
- reabilitare, modernizare şi reorganizare a spaţiilor publice, inclusiv mobilier urban;
- reabilitare a infrastructurii tehnico-edilitare, inclusiv iluminat public şi reţele de telecomunicaţii.
În vederea reabilitării spaţiilor publice se vor realiza lucrări de modernizare a infrastructurii tehnico-edilitare (apă-canalizare, termoficare, telecomunicaţii şi iluminat stradal), de modificare a pavimentului şi de dotare cu mobilier urban.Vor avea loc modificări conceptuale urbanistice radicale în întreaga zonă studiată, excepţie face Piaţa Unirii în care se va menţine conceptul actual.
Lucrările asupra pavimentului vor fi în concordanţă cu caracterul istoric al zonei şi vor consta în refacerea pavajului cu piatră naturală, fără diferenţe de nivel. După finalizarea lucrărilor de reabilitare zona va deveni proponderent pietonală, cu acces auto accidental, şi controlată prin bolarzi mobili.
Se vaamplasa mobilier urban, precum jardiniere, coşuri de gunoi, rastele pentru biciclete, chioşcuri, sculptură bronz, cişmea, console pe clădiri, bănci de-a lungul străzilor - bănci, care oferi loc nu numai de stat jos în mod obişnuit, dar şi pentru stat mai neconvenţional, întins sau în postura lotus. Totodată, în zonă vor fi montate panouri electronice de afişaj/de informare turistică, format LCD.
GRAFIC DE REALIZARE A LUCRĂRILOR
Pentru asigurarea eficienţei execuţiei lucrărilor acestea au fost etapizate, estimarea începerii lor fiind după cum urmează:
1. Luna iunie 2012
Se vor demara lucrările de reabilitare pentru obiectivele:
- Piaţa Libertăţii -12 luni perioada de execuţie
- Piaţa Sfântu Gheorghe - 18 luni perioada de execuţie
- Strada F. Mercy - 12 luni perioada de execuţie
- Strada Fără Nume - 6 luni perioada de execuţie
- Strada General Praporgescu – 6 luni perioada de execuţie
- Strada E. Carusso – 6 luni perioada de execuţie
Se vor demara lucrările de reabilitare pentru obiectivele:
- Piaţa Unirii – 12 luni execuţia
- Piaţa Ţarcului – 9 luni execuţia
Se vor demara lucrările de reabilitare pentru obiectivele:
- Strada Vasile Alecsandri – 12 luni execuţia
- Strada Lucian Blaga – 6 luni execuţia
- Strada E. de Savoya – 12 luni execuţia
Se vor demara lucrările de reabilitare pentru obiectivul:
- Strada F.Griselini – 9 luni execuţia
Se vor demara lucrările de reabilitare pentru obiectivele:
- Strada Serg.C. Muşat – 6 luni execuţia
- Strada Radu Negru – 6 luni execuţia
În conformitate cu politicile europene privind dezvoltarea societăţii informaţionale (SMART CITIES) şi cu programul local de dezvoltare al Municipiului Timişoara „NET CITY”, proiectul include lucrări vizând realizarea reţelelor de comunicaţie subterane (cu fibră optică) care să preia toate cablurile de telecomunicaţii, televiziune şi transmisii de date ale furnizorilor de servicii. Aceasta va contribui la mărirea vitezei de transmisie a datelor şi la sporirea calităţii şi acurateţei datelor transmise, şi prin aceasta implicit şi la dezvoltarea afacerilor nu numai din sectorul IT&C, ci şi în alte sectoare de activitate care utilizează tehnologia informaţiei, constituind baza dezvoltării societăţii informaţionale.
ACCESUL ÎN ZONA DE INTERVENŢIE A PROIECTULUI
În cadrul perimetrului reabilitat, accesul auto va fi accidental şi va fi controlat prin bolarzi mobili acţionaţi printr-un sistem hidraulic, permis în anumite intervale orare, stabilite de administraţia locală. Va fi permis accesul doar pentru maşinile de aprovizionare sau ale riveranilor, dar şi accesul maşinilor de pompieri, salvare, politie, au fost prevăzuţi bolarzi mobili pe bază de carduri personalizate.
Parcarea în jurul zonei pietonale va fi regândită şi reglementată.
Echipa de implementare a proiectului din cadrul Municipalităţii Timişoara are următoarea componenţă:
- Arh. Junie Aurelia - Manager de proiect
- Ec. Deaconu Adriana - Asistent proiect
- Ing. Bica Gabriela - Responsabil tehnic
- Ec. Antonie Daniela Responsabil financiar
- Ec. Coroian Corina - Responsabil achiziţii publice





