Timisoara - Noi intalniri cu cetatenii in cartiere
2010-01-12 02:00:22
Noi întâlniri cu cetăţenii în cartiere
11.01.2010
Săptămâna aceasta se reiau întâlnirile organizate de consiliile consultative de cartier cu cetăţenii, în special pentru discutarea problemelor curente cu aceştia se confruntă. Astfel, sunt prevăzute trei noi întâlniri până la sfârşitul lunii.
Joia aceasta, în 14 ianuarie, de la ora 17, la Cantina 1 din Complexul Studenţesc - intrarea dinspre Aleea Sportivilor se va întruni consiliul consultativ din zona Campus Universitar-Medicinei, la iniţiativa preşedintelui consiliului, dl. Dorel Bolduş. Temele de discuţie vizează în principal aspecte legate de spaţii verzi şi circulaţia în zonă, fiind invitaţi să participe reprezentanţi ai Direcţiilor de Drumuri şi Transporturi, Mediu şi Poliţia Comunitară din cadrul Primăriei Timişoara. Consiliul de cartier din zona Dacia-Circumvalaţiunii-Torontalului a programat prin d-nii preşedinte - Ioan Sântea şi secretar - Vasile Bradu o nouă întâlnire în 21 ianuarie, de la ora 17, la Şcoala generală nr. 18, de pe str. Amforei nr. 4. Cetăţenii din Plopi şi Kuncz sunt invitaţi de către preşedintele consiliului consultativ de cartier din această zonă, dl. Ion Olaru, la prima întâlnire din anul 2010, în data de 28 ianuarie, tot de la ora 17, la Şcoala generală nr. 4 de pe str. Jules Verne.
În cadrul ultimelor două întruniri menţionate se vor dezbate principalele probleme din cartierele respective. Întâlnirile sunt publice, fiind deschise tuturor celor care doresc să participe.
Biroul Relaţii Publice





