Timisoara - Sedinta comuna a consiliilor locale Timisoara-Szeged
2010-01-20 10:57:02
Şedinţă comună a consiliilor locale Timişoara-Szeged
20.01.2010
A devenit deja tradiţie ca o dată pe an, consiliile locale din Timişoara şi Szeged să se întrunească în şedinţă comună pentru a discuta despre proiecte care sunt oportune pentru ambele comunităţi. La sfârşitul anului trecut, Consiliul Local Timişoara a programat vizita sa la Szeged pentru 22-23 ianuarie 2010. Astfel, la finalul acestei săptămâni, vineri, 22 ianuarie 2010, la ora 11 va avea loc la Szeged şedinţa comună a consiliilor locale reunite ale celor două oraşe. Cei doi primari, László Botka şi Gheorghe Ciuhandu vor deschide şedinţa, după care se vor face evaluări ale proiectelor comune aflate în derulare, precum şi a cooperării economice. Colaborarea recentă s-a derulat în domeniul parcărilor, iar în prezent există două proiecte comune cu finanţare europeană: unul pentru grădinile zoologice din cele două oraşe, iar celălalt pentru extinderea Pieţei de Gros din Timişoara şi dezvoltarea structurii similare din oraşul ungar. De asemenea, vor fi discutate propuneri referitoare la viitoare proiecte comune în domeniul turismului.
Biroul Relaţii Publice





