Timis - Politistii au actionat pentru siguranta participantilor la trafic
2011-11-11 12:00:01
Intre orele 15:30- 18.00, politistii din cadrul Sectiei 1 Politie Rurala Timisoara au desfasurat o actiune pe raza comunelor Mosnita Noua, Sacosu Turcesc si Cheveresu Mare, pentru depistarea conducatorilor auto care depasesc limitele legale de viteza impuse pe diferitele tronsoane de drum.
Politistii au actionat cu aparatul din dotare, ocazie cu care au fost aplicate 14 sanctiuni contraventionale in valoare de 5087 de lei, fiind retinute 8 permise de conducere si 2 certificate de inmatriculare.
Tot pentru siguranta participantilor la trafic, intre orele 21.00-23.00, a mai fost desfasurata o actiune pe raza municipiului Timisoara de catre politistii de investigatii criminale, impreuna cu cei de rutiera si de crima organizata, ocazie cu care au oprit pentru control mai multi motociclisti pentru a verifica daca acestia respecta prevederile legale.
Actiunea a avut un rol preventiv dat fiind faptul ca in ultima perioada a crescut numarul motociclistilor pe drumurile din Romania, acestia fiind victimele unor accidente rutiere, multe dintre ele fiind produse din cauza nerespectarii normelor rutiere de aceasta categorie de participanti la trafic.
Cu aceasta ocazie au fost opriti in trafic si testati cu aparatul pentru depistarea substantelor narcotice mai multi conducatori de vehicule pe doua roti, la fiecare dintre acestia rezultatul fiind negativ.
Reamintim ca motociclistii trebuie sa posede permis de conducere specific categoriei, avand totodata obligatia de a-si dota motocicletele corespunzator (cauciucuri, asigurare, etc.) si sa respecte normele tehnice privind poluarea fonica. Echipamentul de protectie este obligatoriu pentru conducatorii de motociclete deoarece acesta le poate salva viata in situatii nefericite.
Astfel de actiuni vor mai fi desfasurate de catre politisti!
Comunicat de presa Politia Timisoara





